Romana English "PROTECTIE EFECTIVA A DREPTURILOR OMULUI"
Presa

Comunicat de presa
adaugat la 15.10.2007

Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat de catre M.G. si Uniunea Armenilor din Romania cu privire la afirmatia Presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu, din data de 09.09.2007, cu ocazia externarii sale din Spitalul Militar Central.

Conform procedurii legale, Colegiul director a efectuat audierea partilor la data de 11 octombrie 2007.
 
Astazi, 15 octombrie 2007 Colegiul director, in urma dezbaterilor a decis cu 6 voturi pentru si 1 vot impotriva, urmatoarele:
 
I. Analizand materialul probator, se constata ca faptele sesizate nu intrunesc cumulativ elementele constitutive ale discriminarii, astfel cum este reglementata de O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, coroborate cu prevederile art. 72 alin. (1) si art. 84 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
 
II. Colegiul Director face apel la intreaga clasa politica si la toti formatorii de opinie sa promoveze un comportament si limbaj non-discriminatoriu, chiar si in dezbaterile politice, precum si sa ia atitudine fata de eventualele incalcari ale principiul egalitatii de sanse.

Hotararea Colegiului director va fi motivata si comunicata partilor in termen de 15 zile de la adoptare. Hotararea poate fi atacata la instanta de contencios administrativ, potrivit legii.
 

Asztalos Csaba Ferenc
Comsa Corina
Gergely Dezideriu
Haller Istvan
Panfile Anamaria
Truinea Roxana Paula
Monica Vasile

Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
CNCD
Presa

  • Comunicat de presa
    27.06.2008

    In data de 26 iunie 2008 Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a primit vizita unei delegatii a Comisiei  pentru drepturile femeilor si egalitatea de sanse din cadrul Parlamentului European. Scopul acestei vizite a constat in evaluarea implementarii acquis-ului comunitar in domeniul tratamentului egal si al egalitatii de sanse [...]
  • Comunicat de presa
    21.01.2008

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat de catre Uniunea Civica Maghiara cu privire la declaratiile dlui. Dan Voiculescu, Presedintele Partidului Conservator, sustinute la Targu-Mures in data de 11 iunie 2007, privind initierea proiectului de lege care prevede obligativitatea invatarii limbii romane [...]
  • Comunicat de presa
    10.12.2007

     Cu prilejul Zilei Internationale a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite pe data de 10 decembrie, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii desfasoara astazi, 10 decembrie 2007, o dezbatere intitulata „Anul 2007: intre respectarea principiului tratamentului egal si [...]
  • Comunicat de presa
    15.11.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat de catre asociatia Romani CRISS cu privire la afirmatia Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, dl. Adrian Cioroianu, din data de 2 noiembrie 2007, cu ocazia unui interviu acordat postului de televiziune Antena 3. Conform procedurii legale, Colegiul [...]
  • Comunicat de presa
    06.11.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii isi manifesta ingrijorarea fata de atmosfera creata ca urmare a evenimentelor din Italia. Urmare a manifestarilor xenofobe din Italia indreptate impotriva cetatenilor romani, Consiliul s-a adresat institutiei similare din Italia (UNAR - Ufficio Nazionale [...]
  • Comunicat de presa
    15.10.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat de catre M.G. si Uniunea Armenilor din Romania cu privire la afirmatia Presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu, din data de 09.09.2007, cu ocazia externarii sale din Spitalul Militar Central.Conform procedurii legale, Colegiul director a efectuat audierea [...]
  • Comunicat de presa
    04.10.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat la data de 13 septembrie 2007 de catre un grup de 26 de persoane cu privire la declaratiile domnului George Becali facute in cadrul emisiunii „Euroscepticii”, prezentate de postul Realitatea TV in data de 08.09.2007, invocand caracterul [...]
  • Comunicat de presa
    27.09.2007

     Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii doreste sa isi exprime nemultumirea si dezamagirea fata de modul eronat in care a fost relatata o informatie, intr-o stire aparuta in editia din data de 26 septembrie 2007 a ziarului Cotidianul sub titlul “Topul forumistilor care discrimineaza” .In data de 25 septembrie 2007 a [...]
  • Comunicat de presa
    05.09.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a solutionat autosesizarea referitoare la Ordinul nr. 1.193 din 7 iulie 2007 pentru aprobarea normelor privind informatiile care trebuie oferite donatorilor de sange si de componente sanguine de origine umana, precum si informatiile care trebuie comunicate de catre donatori [...]
  • Comunicat de presa
    30.08.2007

    Sub Inaltul Patronaj al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, Asociatia Culturala TURN si Institutul Cultural Roman organizeaza in Timisoara in perioada 31 august - 6 septembrie un eveniment unic:International Romani Art Festival - So keres Europa?Festivalul de Arta Internationala a Romilor inseamna accesul gratuit la concerte [...]
  • Comunicat de presa
    17.07.2007

    Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat de catre Romani CRISS-Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii cu privire la declaratiile Primului-Ministru al Romaniei, dl. Calin Popescu Tariceanu, aparute in data de 01.07.2007 in cotidianul "Evenimentul Zilei" precum si in ziarul [...]
Romania EU flags